Asociatia pentru copii si batrani Sf Hristofor
O altă clasificare a activităților de asistență socială diferențiază tipurile de clienți, în funcție de nivelul lor de implicare. Astfel, putem distinge între clienții voluntari și cei involuntari. Clienții voluntari sunt cei care solicită în mod activ ajutorul și, datorită acestui demers, sunt motivați să beneficieze de serviciile oferite. Spre exemplu, o mamă poate apela la un asistent social pentru a-și dezvolta abilitățile parentale referitoare la relația cu fiul său adolescent. Această nevoie poate apărea din cauza unei comunicări conflictuale între mamă și fiu, pe fondul unui stres socio-economic ridicat. Mama va fi interesată să colaboreze cu asistentul social pentru a soluționa problemele apărute în familie, participând constant la grupuri de suport și sesiuni individuale în care învață tehnici de comunicare asertivă și stabilirea unor reguli comportamentale pentru copil. Pe de altă parte, clienții involuntari primesc sprijin fără a-l solicita, fie din obligație legală (ajutor mandatat), fie prin presiuni din partea unor persoane apropiate sau instituții relevante, cum ar fi membrii familiei sau cadrele didactice (ajutor nemandatat). De exemplu, beneficiarii ajutorului mandatat pot fi deținuții, persoanele eliberate condiționat sau agresorii implicați în acte de violență domestică. Aceștia sunt obligați să participe la programe de consiliere sau alte activități cu scopul de a corecta comportamentele care au dus la situația problematică, ca parte a condițiilor pentru menținerea libertății. Alte exemple includ cazuri întâlnite frecvent în țările occidentale, precum mame care sunt obligate prin lege să urmeze cursuri de educație parentală după ce s-a constatat că acțiunile sau inacțiunile lor pun în pericol bunăstarea copiilor. În cazul ajutorului involuntar nemandatat, întâlnim frecvent persoane dependente de substanțe precum alcoolul sau drogurile, care intră în sistemul de asistență datorită îngrijorării exprimate de către cei apropiați. Acest tip de relație implică o dinamică specială, succesul intervenției depinzând adesea de procesul prin care sunt depășite rezistențele inițiale ale clientului și se construiește o relație bazată pe încredere. O altă perspectivă de clasificare a asistenței sociale privește accesibilitatea serviciilor oferite. Resursele disponibile pot varia ca volum și complexitate. Unele servicii sunt puse la dispoziția unui grup extins de oameni, cum ar fi alocațiile pentru copii sau serviciile unui asistent personal pentru persoanele cu dizabilități grave. Alte servicii, mai specifice și costisitoare, sunt accesibile unui număr redus de beneficiari. Spre exemplu, terapia prin artă este destinată mai ales copiilor afectați de abuzuri psihice sau adulților cu diverse tulburări psihice. Toate profesiile urmăresc anumite valori fundamentale care ghidează misiunea lor socială și stabilesc principiile etice ale practicienilor. Asistența socială are propriul sistem particular de valori profesionale care o plasează atât alături, cât și distinct față de alte domenii din științele sociale. Ca profesie recunoscută în sens larg de societate, ea este percepută ca o expresie a “conștiinței societății” datorită angajamentului său față de sprijinirea indivizilor aflați în situații vulnerabile sau marginalizate. Valorile care stau la baza asistenței sociale reflectă atitudinea față de oameni și raportarea la locul și rolul lor în societate. Ele integrează elemente din tradiția iudeo-creștină, umanism și liberalism modern. Printre cele mai importante valori ale asistenței sociale se numără solidaritatea, sprijinirea aproapelui, grija pentru binele celorlalți, incluziunea socială și acceptarea diversității culturale sau etnice. O valoare esențială este respectul față de libertatea individului de a-și alege propriile valori, influențate însă de apartenența acest lucru.
